Nu cu mult timp în urmă, prim-ministrul britanic Gordon Brown a plâns în faţa camerei TV. Bărbatul, care a subliniat întotdeauna că viaţa lui privată este tabu pentru opinia publică, a dat un interviu emoţionant într-un talkshow cunoscut, a oferit informaţii despre familie şi viaţa sa sufletească, obiceiuri de băut şi moartea fiicei sale Jennifer care a survenit la zece zile după naştere… Striptease-ul public nu-i face plăcere lui Brown – şi nimeni nu ştie dacă premierul lovit politic poate să puncteze cu asta într-adevăr la alegători.
Însă schimbarea de atitudine a lui Brown arată încă o dată nesiguranţa crescândă a personalului politic de conducere din democraţiile noastre. Să conduci este astăzi mai greu ca oricând, aceasta este valabil pentru politică şi pentru economie. Era Internetului a măturat din drum “managementul tradiţional” care se bazează pe “ordine şi control”, scrie CEO-ul Yahoo Carol Bartz. Conducerea pune astăzi condiţii cu totul noi referitoare la acceptanţă şi legitimare, la capacităţile de comunicare şi talentele de prezentare, la iniţiativă şi dorinţa de afirmare.
Lumea 2.0 atinge masiv atât raporturile de putere cât şi sfera privată a individului, punând totul sub semnul întrebării: modele de afaceri cu tradiţie ca şi comunicarea tradiţională. Cel puţin pe scena politică a lumii nu a existat până acum nimeni care să accepte această provocare cu atâta pricepere, curaj şi, în cele din urmă, şi succes ca cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama.
Britanicul Brown, chiar dacă laburist, aparţine încă clasei conservatoare a politicienilor. Dar chiar şi el ar trebui acum – sub râsetele ironice ale ziarelor de bulevard – să renunţe la rezistenţa sa împotriva setei de privat, una dintre cele mai importante tendinţe ale societăţii de media moderne. Cetăţenii cred astăzi mai mult ca oricând că au dreptul de a privi “în spatele culiselor”. Prin aceasta nu se referă doar la scena politică, ci la viaţa protagoniştilor “de acolo de sus” în general. Au trecut vremurile în care în campaniile electorale ajungea o aşa numită “home story” a unui politician, care îl arăta acasă în timp ce gătea sau jucând skat.
Fenomene ale noii, frumoasei lumi web 2.0
În societatea informaţională cu platformele ei sociale – pe facebook sunt deja înregistraţi peste 400 de milioane de oameni – transparenţa (voluntară) a vieţii private creşte exponenţial. Este ca şi conectarea rapidă şi digitalizarea, valul gigantic de informaţii şi apariţia noilor actori puternici în Internet unul din fenomenele ale frumoasei şi noii lumi web 2.0. Ea catapultează societatea noastră într-o nouă eră, din care până acum recunoaştem doar tendinţe şi contururi.
Obama a dezvoltat de foarte devreme strategii de succes, pentru a opera cu nesiguranţele şi provocările şi pentru a le instrumentaliza pentru propriile scopuri. Democratul tânăr şi de culoare din gaura politică de şerpi din Chicago a demonstrat încă de la început disponibilitatea sa pentru transparenţă. Nu avea mai mult de 44 de ani şi publicase deja două autobiografii cu pretenţii literare. În lupta electorală şi ca în calitate de preşedinte, bărbatul înalt şi charismatic se prezintă “24/7″, cum spun americanii, 24 de ore pe zi şapte zile pe săptămână, întotdeauna acelaşi, el umple rolul său de popstar politic şi nou idol al Americii atât de bine, cum numai el poate – este întotdeauna el însuşi. De la sine înţeles?
Un John F. Kennedy putea încă să îşi facă de cap – păzit de bodyguarzi – în piscina Casei Albe cu prietene şi să laude în discursurile sale valorile familiei. Richard Nixon s-a arătat alegătorilor drept un conservator gânditor şi fără emoţii – în Biroul Oval înjura ca un birjar, ţesea intrigi ca un mafiot de cartier. Chiar şi Bill Clinton credea că poate să seducă practicante tinere în birou fără să îl observe nimeni. Lui George W. Bush nu îi trecea prin minte că aproape orice discuţie în Casa Albă va fi cândva publicată, fie prin indiscreţie voită, fie prin colaboratori demisionari sau care vor să câştige bani rapid publicând o carte sau amândouă. Vremurile multor secrete aparţin chiar şi în Casa Albă trecutului.
Obama pare întotdeauna să fie Obama: liniştit, calm şi cool, câteodată serios, altădată bine dispus, dar întotdeauna cu o notă de fond de seriozitate, niciodată nesigur sau haotic, nepoliticos sau nervos. Pentru a-ţi crea şi păstra o asemenea imagine perfectă, este nevoie de talent şi disciplină, dar şi de consilieri excelenţi ca David Axelrod şi Rahm Emanuel. Pentru că şi charisma şi fascinaţia sunt rezultatul unei munci asidue. Mai ales este nevoie de o înscenare continuă.
Obama iubeşte după cum se vede în mod deosebit să vină singur pe o scenă mare, vizibil ca star, idol, purtător de speranţe. Indiferent dacă la Universitatea din Cairo, unde în faţa miilor de egipteni entuziasmaţi şi a multor milioane de telespectatori în faţa ecranelor TV îşi adresează mult aşteptatul “discurs către lumea islamică”, sau la o adunare cetăţenească în New Hampshire sau în faţa Siegessäule în Berlin: Apariţiile lui Obama au întotdeauna scopul de a confirma imaginea sa de popstar politic, şi el ştie care este puterea imaginilor.
Transparenţă maximă şi dorinţă de comunicare
Ca dovadă în plus a modernităţii sale este numită deseori prezenţa sa pe Internet. Fără îndoială el a putut, chiar dacă nu a fost primul, să strângă sume enorme pentru campaniile sale electorale. El a reuşit pe Internet să strângă mai ales 13 milioane de oameni tineri, să îi coaguleze într-o mişcare şi să îi motiveze pe aceştia să devină activi în lumea reală, mai întâi în lupta electorală. “Mişcare la firul ierbii – varianta digitală” – Obama a reuşit asta şi deoarece mesajul său vorbea despre “hope” şi “change” atât de seducător, pentru că el ca tânăr de culoare atractiv i-a entuziasmat pe americani, pentru că discursurile sale inspirau. Conform afirmaţiilor lui Axelrod, Obama nu a câştigat alegerile pe Internet, ci mai ales datorită vechiului televizor, unde s-au şi scurs majoritatea din cei peste 700 de milioane de dolari US din fondurile electorale.
Prezenţa pe Internet şi jocul pe întreaga claviatură a posibilităţilor sunt astăzi de la sine înţelese pentru politicieni. Obama le foloseşte şi în funcţia sa de preşedinte pe toate: el conduce adunări cetăţeneşti virtuale, foloseşte chat-ul pe facebook, plasează filme şi fotografii pe youtube şi flickr, trimite mailuri fanilor şi foloseşte twitter (în paranteză fie spus mai nou în Peking i-a scăpat că nu a folosit twitter niciodată cu mâna lui, are staff-ul specializat pentru asta). Site-ul web al Casei Albe şi acela al Democraţilor semnalizează transparenţă maximă şi dorinţă de comunicare.
Impactul puternic al realităţii web 2.0
Strategia informaţională a lui Obama depăşeşte însă cu mult folosirea Internetului. Trebuie să facă acest lucru, pentru că după un an în Casa Albă s-a pierdut mult din magia şi strălucirea câştigului său triumfal. Astăzi democratul mai reprezintă doar pentru o minoritate dintre americani simbolul “noii Americi”. Pentru că şi Obama simte impactul puternic al noii realităţi web 2.0.
Preşedintele american este confruntat astăzi ca toţi politicienii din democraţii cu o societate profund destabilizată. Chiar şi în Statele Unite – încă profund religioase – bisericile pierd din influenţă şi putere de orientare; influenţa şi puterea de coeziune a partidelor, sindicatelor şi altor instituţii piere şi ea; şi conceptul familiei tradiţionale suferă din ce în ce mai mult de acceptanţă scăzută. Lumea web 2.0 conduce la “tribalizarea” societăţii în diverse grupe şi interese de nişă şi schimbă dramatic realitatea media. Ziarele tradiţionale, staţiile radio şi TV domină din ce în ce mai puţin fluxul informaţiilor, nenumărate voci noi – serioase, ciudate şi răutăcioase – s-au adăugat în reţea. În politică şi economie strategii complet noi sunt posibile împotriva oponenţilor şi concurenţilor.
Republicanii din SUA încearcă de mult să îl bată pe Obama pe propriul teren. Mişcarea conservatoare “la firul ierbii” încearcă să mobilizeze sub numele “mişcarea tea party” – atât în reţea cât şi în lumea reală – împotriva reformei sănătăţii a lui Obama. Obama întâmpină dificultăţi cu aproape toate proiectele sale, fie că este vorba de o reglementare a economiei financiare, stabilizarea Afganistanului sau combaterea armelor atomice în Iran.
Problemele preşedintelui american reflectă greutăţile enorme când vine vorba de posibilităţile de schimbare politică şi numai de un management bun al status quo-ului. Obama încearcă vizavi de lipsa derutantă de structură, a structurilor complexe şi evoluţiilor contradictorii ale societăţii informaţionale să găsească noi răspunsuri şi strategii.
Una dintre ele este: lupta electorală permanentă. În faţa faptului că şi în Statele Unite întotdeauna urmează alegeri sau realegeri, având în vedere comunicarea continuă în reţea şi la TV care a atins cote gigantice, având în vedere chestionarele şi valorile de popularitate publicate zilnic, Obama nu a încetat să ducă o luptă electorală. Pentru a avea o bază pe cât posibil mai largă, el a făcut-o pe concurenta Hillary Clinton ministru de externe, a lăsat republicani ca Robert Gates la Pentagon. Obama a integrat milioane dintre ajutoarele sale de campanie în noi reţele (“Organizing for America”), el este activ pe chat, pe blog şi răspunde cetăţenilor, ţine conferinţe de presă, dă interviuri, el caută apariţia, pentru asta călătoreşte în lung şi în lat prin America şi prin lume. Obama este politicianul viteză. El vrea să domine titlurile şi emisiunile de ştiri – şi de cele mai multe ori reuşeşte.
Pentru că azi nimic nu rămâne necomentat, fiecare punct slab este descoperit, zvonurile, răutăţile şi campaniile au devenit realitate curentă, lipsa de orientare şi nesiguranţa au sporit, Obama reacţionează cu un maxim de prezenţă publică şi ofensivă, el explică şi explică, intră în rolul de “profesor suprem al naţiunii”. Pare de asemenea că cuprinde toate temele concomitent, ştiind că va fi atacat, dacă va omite una din problemele stringente.
Obama vrea să facă opinia publică să creadă că el stă în faţa ei ca o carte deschisă, preşedinţia sa este cea mai transparentă din istoria Statelor Unite, niciodată participarea cetăţenilor – de exemplu la discutarea de legi noi – nu a mers atât de departe ca astăzi. Acesta nu este nici măcar jumătate de adevăr.
La Casa Albă au comanda profesioniştii de PR
La temele războiului din Irak şi Gunatanamo de exemplu există puţină transparenţă – în cele din urmă Obama nu o să îşi poată onora promisiunile electorale în aceste privinţe. În spatele culiselor din Casa Albă comandă un regiment sever. Chiar dacă există indicii referitoare la confruntări deschise în Biroul oval, echipa lui Obama a reuşit până acum în mod real să prezinte “mesajul” preşedintelui, din punct de vedere al strategiei comunicării nu au existat de aceea accidente.
O altă înnoire a lui Axelrod şi Emanuel este că niciodată nu se vorbeşte despre “strategii de media” sau “concepte de PR”. Este într-adevăr de mirare când anumiţi strategi de partid cred că ar avea sens să povestească opiniei publice cu ce mijloace şi concepte se lucrează pentru a convinge sau a le schimba părerea . La Casa Albă, profesioniştii de PR comandă pe lângă Obama.
Care sunt însă învăţăturile pentru management, dacă şi un Obama, acest mare comunicator charismatic, cu dorinţă de putere şi deschidere pentru tehnologie, care stă acum pe scaunul celui mai puternic om de pe planetă, este împins deja după un an în defensivă? Probabil că, în societatea noastră democratică, transparentă, conectată, foarte comunicativă este al naibii de greu să conduci. Reţete originale de PR şi spin doctors deştepţi nu mai sunt de mult de ajuns , pentru a face faţă în era informaţională. Obama ne arată cum ar putea fi.
Laszlo Trankovits a fost de la începutul campaniei electorale în 2003 şef de birou şi corespondent al German Press Agency (DPA) la Washington, iar de scurt timp este corespondent dpa în Africa de Sud. Este autorul lucrării: “Metoda Obama. Strategii de succes pentru societatea informaţională modernă. Ce pot învăţa politica şi economia de la Barack Obama”, Frankfurt am Main 2009.
Sursa: http://www.pr-romania.ro/
De mult ma chinui sa scriu articolul asta. Nu am facut asta pana acum pentru ca nu ma consider o autoritate in domeniu. Dar asta nu ma impiedica sa incerc sa imi dau cu parerea, sa spun si eu din ce am citit prin carti si ce am invatat prin scoala si mai ales ce am trait/patit si ce am mai auzit si de la alti oameni ca au patit.
